*| CLICK to choose your music HERE - ONLINE Radio |* 
BEST RADIO LARRY ™ © 2006


Register    Login    Members    FAQ    SHOP  CHAT FORUM  CONTACT

Board index » FORUM RADIO (Forum Public General)




Post new topic Reply to topic  [ 6 posts ] 
 
Author Message
 Post subject: ISTORIE MUZICALA
 Post Posted: 17 Nov 2010, 02:44 
Offline
Site Admin
Site Admin
User avatar

Joined: 27 Sep 2009, 22:50
Posts: 89
Location: Bucuresti, Romania
Adica ceea ce tine de muzica de film, radio, concerte, ori internet.
Postati aici: texte, linck-uri, poze sau clipuri.
Istorie muzicalã sã fie.

:guitarrock: :incantat: :clap: :banana: :comp: :drums: :danceman: :thumb:

_________________
Dan Larry Marinescu
E-mail 1: webmaster@bestradiolarry.ro
E-mail 2: webmaster@chopperacademy.ro
Personal WEB: http://bestradiolarry.ro
Mobil: 0723 363 337
Bucuresti, Romania
IN CHATUL RADIOULUI ai: playerul online, linkuri utile si Jocuri! ;)
Image Image


Top 
 Profile Send private message  
 
 Post subject: Re: ISTORIE MUZICALA
 Post Posted: 17 Nov 2010, 02:53 
Offline
Site Admin
Site Admin
User avatar

Joined: 27 Sep 2009, 22:50
Posts: 89
Location: Bucuresti, Romania
Cristian Vasile si Povestea Zarazei dupa Cartarescu:

Prin 1944, sub cele mai indarjite bombardamente americane, Bucurestiul petrecea la fel ca in anii nebuni ramasi in urma cu doua decenii. Mancarea era ieftina, hotelurile primitoare iar gradinile de vara, Rasca, Otetelesanu si Carabus, dar si Bordeiul, inca de pe atunci asezat la marginea Herastraului, raspandeau pana in mahalalele marginase mirosul de patricieni la gratar si sunetul jazz-band-urilor sau al tarafurilor autohtone.

Pe Calea Victoriei intrau si ieseau din umbra enorma a Palatului Telefoanelor atat automobile negre, cu ferestre de cristal, ca de pe vremea prohibitiei si a lui Eliot Ness, cat si trasuri, asa-zisele cupeuri de Hereasca, ce nu mai pridideau sa care lumea bogata a orasului la sosea. Distractiile erau peste tot la-ndemana.

La Opereta canta inca Leonard, circul Sidoli (fara batranul Giovanni Sidoli, care murise cu un deceniu in urma, dar cu cele doua fiice ale lui impamantenite aici si maritate cu mari financiari evrei) se lauda, dupa ce arsese deja de patru ori, cu un cort nou, azuriu cu dungi albe, si cu douazeci si patru de cai impodobiti cum nu se mai vazuse pana atunci, iar santanurile atrageau o clientela vesela si petrecareata, intre care distingeai nu rareori ofiteri germani insotiti de femei de lux, femei fara oase, cum le-a spus cineva, cele mai multe intretinute de unul sau de altul, dar destule si dintre cele care nu se jenau sa-si afiseze tariful pe usa lor din hotelul in care primeau musteriii.

Una dintre acestea era Zaraza, si povestea ei m-a emotionat intotdeauna nu prin ciudatenia ei nemaivazuta, cat prin faptul ca e adevarata. Zaraza, mai precis Zarada, este un nume tiganesc traditional. El inseamna Minunata. Femeia foarte tanara ce-si facuse intrarea, in seara fatala cand a inceput totul, in localul Vulpea Rosie de pe Selari, la bratul unui ins oarecare dintr-un grup vesel, era intr-adevar tiganca, avea fata aspra, buzele ca de barbat senzual si parul atat de negru si de lucios, incat de buna seama ca fusese dat cu pumni intregi de ulei de nuca. Purta o rochie verde praz, cercei baroc de strassuri si pantofi de asemenea cu strassuri sclipitoare pe catarame.

Grupul tabari la o masa rezervata, se ceru sampanie, se facura glume, se rase nepoliticos de tare. Pe mica scena de cabaret dansa o femeie grasa cu un sarpe letargic. Urma un numar cu porumbei dresati. In fine, aparu, abia vazut prin valurile de fum aromat de la havane, Cristian Vasile. Aplauze nebunesti il insotira.

Probabil ca acest nume, unul dintre cele mai faimoase la vremea lui, nu mai spune prea mult in ziua de azi. Unii-si mai amintesc de cantecele lui, dar mai degraba ca sa rada de vocea nazalizata care iesea din patefoanele cu inregistrari extrem de proaste. Pe vremuri, ca sa inregistreze un cantec, cantaretul trebuia sa-si vare capul intr-un fel de goarna de alama, care-i altera complet vocea. La randul lor, placile "Pathe", chiar si cele de calitate, inregistrate sub sigla "His Master's Voice", erau de ebonita si, cu vremea, se fisurau, imbatraneau, iar acul de fier grosolan le zgaria iremediabil. Cu toate acestea, tangourile lui Cristian Vasile sunt atat de neobisnuite, au o linie sonora atat de originala si de miscatoare si cuvinte de un kitsch atat de induiosator, incat eu, cel putin, le-am iubit de la prima ascultare. Putini mai stiu ca autorul Zarazei, al Ramonei si al neuitatului, desi uitat, Aprinde o tigara a fost Gardel al nostru, atat prin muzica lui, cat si prin viata romanesca pe care a dus-o.

La Vulpea rosie toata lumea venea pentru Cristian Vasile, asa cum Zavaidoc, alta glorie a momentului, facea sa prospere ingerasul, faimosul local al Vioricai Athanasiu. Cei doi mari nu se iubeau. Zavaidoc era cu bandele de la Bariera Vergului, conduse pe-atunci de Borila. Le platea ca sa-l protejeze. Cristian Vasile isi dadea obolul celor din Tei, de la Maica Domnului, fratii Grigore. De mai multe ori guristii se-ntalnisera, insotiti de malacii lor, si scosesera cutitele. Povestea mea incepe insaintr-un moment de armistitiu.
In acea seara barbatul in smoking alb, mult prea sic pentru infatisarea lui de docher dat cu briantina, incepu cu un cantec pe care abia-l compusese. Publicul nu-l stia, asa ca-i sorbi vorbele in tacere. Nu, vocea sa nu era metalica. Era o voce de barbat intreg, ti-l puteai imagina cantand pe Humphrey Bogart. Doar textul era usor siropos, dar prin aceasta contrasta fermecator cu vocea prea aspra, grava si retinuta:

Ti-aduci aminte
Ce dulci cuvinte
Ne trimeteam in scrisori?
Odinioara
Pe dinafara
Le stiam uneori.
Scaldate-n lacrimi noi le citeam
Si-apoi le sarutam.
Visul se curma
Si-n cea din urma
Eu nu stiu ce sa-ti mai scriu...

Cand mama ma alinta, in copilarie, nu ma impresionau deloc giugiulelile ei, le consideram normale si cuvenite. Nu voi uita insa niciodata cum mi-a spus tata de doua sau trei ori "puisor", caci tata a fost intotdeauna aspru cu mine si uneori de-a dreptul rau. Era la fel cu Cristian Vasile. Era o minune ca bruta in smoking putea da atata duiosie virila refrenului:

Ce vrei sa-ti scriu
Acuma, cand ne despartim?
E prea tarziu,
Noi nu ne mai iubim.
Cuvinte dragi de-amor
Le-am tot rostit la timpul lor.
Atat le-am repetat...
Ne-am inselat...

Cei din public, imbogatitii si colaborationistii orasului, putred de corupti, pareau sa fi uitat pana si ei Sodoma josnica si monotona a vietii lor. Unii taceau, privind sticlos in fata ochilor. Altii duceau paharul alungit de sampanie la gura si beau din el mult mai mult decat de obicei. Femeile, multe dintre ele tarfe trecute prin ciur si darmon, plangeau ca scolaritele. Se surprinse si Zaraza lacrimand, si nu-si amintea s-o mai fi facut vreodata. Cantaretul mai zise doua cantece vechi si se retrase. Tiganca statu jumatate de ceas ca pe ace si iesi dupa el. Intra in odaia improvizata a artistilor, unde dadu peste imblanzitoarea de serpi despuiata pe jumatate, gadilata de dresorul de porumbei si razand vulgar. Cristian Vasile era la o carciuma din preajma. Nu manca niciodata in localul unde canta. Il gasi la carciuma, stand la o masa, singur, cu un pahar de absint. I se aseza in fata. Baura impreuna, vorbira ore-n sir (ce-si spusesera nu vom sti niciodata), se apucara de mana, ascultara inlantuiti vioara arsa a unui tigan batran si, adanc in noapte, plecara amandoi.

In noaptea aceea Zaraza deveni femeia lui, cum avea sa ramana inca aproape doi ani de zile, fara vreo tradare si fara macar un gand la altul. La randul lui, cantaretul nu mai iesea nicaieri fara "nebuna lui adorata", cum o numea mereu. Faimosul cantec care o imortalizeaza se nascu dupa vreo jumatate de an de trai zi si noapte-mpreuna, si are versuri cum nu se mai scrisesera pe malul Dambovitei:

Cand apari, senorita, in parc pe-nserat
Cu,in juru-ti, petale de crin,
Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat
Si ai trupul de sarpe felin.
Gura ta e-un poem de nebune dorinti,
Sanii tai un tezaur sublim.
Esti un demon din vis care tulburi si minti
Dar ai zambetul de heruvim.

A fost cel mai mare succes al lui Cristian Vasile, care l-a intrecut astfel cu mult pe Zavaidoc. Zaraza era pe toate buzele, era Lili Marlen a Bucurestilor. Se canta in berarii si-n adaposturile antiaeriene si o cantau soldatii in transee. Iar fermecatoarea tiganca devenise la fel de cunoscuta ca si celebrissimul ei amant. Ce-i drept, vocea ei lasa de dorit un pic cand canta la Grandiflora (caci se apucase si ea de lucrativa meserie):

- Of! Lelita carciumareasa,
N-ai o fata mai frumoasa
Sa ma serveasca la masa?
- Ba mai bine servesc eu,
C-ai fost santiclerul meu.

Doi ani de vis trecura ca-n vis, si de-aici incepe partea sumbra si incredibila, totusi cu totul si cu totul adevarata, a povestirii mele. Dupa cum se stie, artistii faimosi din acea vreme - daca nu si cei de azi, si n-ar trebui sa ne-ndoim daca ne gandim la rapperi si la Pavarotti - erau siliti sa lucreze mana-n mana cu mardeiasii orasului, care aveau monopolul asupra cabaretelor, cazinourilor si bordelurilor. Un cantaret vestit nu era pentru ei mai mult decat o prostituata careia-i luau buna parte din agoniseala.

Smulgandu-si perii de disperare in fata rivalului sau prodigios, Zavaidoc incerca mai intai sa-l invinga cu mijloace nobile. Pierdu nopti intregi la pianul hodorogit din odaia unde locuia, la Gavrilescu, incercand sa mai faca vreun cantec de succes. Prada unei dezolante lipse de inspiratie, fura o melodie de la Sinatra si fu prins. Cand mai iesea pe scena, avea acum parte mai mult de cotcodaceli si fluieraturi. Atunci apela la Borila de la Bariera Vergului. Talharul, cu un canin de aur si intolit cu vesta cadrilata cum nu mai dadea voie nimanui sa poarte, il asculta si-i explica sfatos ca nu-l poate omori pe Cristian Vasile. "Nu de alta, da-mi place si mie cum ii zice si-ar fi pacat de Dumnezeu." Si banditul, facandu-i cu ochiul lui Zavaidoc, care se innegrise de invidie, incepu si el sa fredoneze Zaraza. Ideea-i veni tocmai pe cand murmura, cu ochii pe jumatate inchisi de placere, cantecul fatal.

A doua zi dupa Sf. Dumitru, Zaraza iesi, dupa obicei, pe-nserate, sa-i ia tutun iubitului ei de la chioscul din colt. Peste Calea Victoriei, in dreptul cladirii Casei de economii, se lasase un amurg greu, unsuros, prin aurul stins al caruia femeia nu-si dadu seama ca din invalidul care vindea acolo nu mai ramasese decat carja, tinuta acum sub brat de un om al lui Borila deghizat. Cum aparu Zaraza, cu un sal de Indii la gat, matahala lepada carja si, sub cerurile ca de pacura in flacari, o apuca de par pe femeie. O privi in ochi ranjind, o musca salbatic de buzele invinetite si, parca din aceeasi miscare,ii reteza beregata cu sisul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dambovitei, unde i se stersera urmele.

O gasira in zori, cu rochia muiata in sange, si cantaretul, care deja rascolise orasul toata noaptea, dupa ea, fu imediat anuntat. La comisariat, povestea mai tarziu politistul de garda din acea zi, Cristian Vasile, interogat ca suspect, avea o lucire de nebunie in ochi. Cand ii dadura drumul, se duse tinta in prima carciuma si bau pana nu mai stiu de el. Timp de cativa ani mai apoi li se arata musteriilor locul de unde cantaretul muscase din masa.

Zaraza fu arsa la Crematoriul Invierea, care atunci se afla undeva in preajma gropii Tonola. Asistase o mare de oameni in lacrimi, nu si Cristian Vasile. Pe drumul spre crematoriu, maretul dric de abanos sculptat, tras de cai mascati, vadea prin geamurile de cristal o frumusete de femeie cu ochii deschisi, caci pleoapele cu gene lungi nu voisera sa coboare cu nici un chip peste ochii negri ca smoala. Cenusa fetei umplu o urna ce avea ca toarte doi ingeri de fier forjat.

Nu trecura nici doua zile si urna a fost furata din firida ei din interiorul crematoriului. Am cercetat colectia de ziare din acea perioada ca sa ma conving de realitatea acestei povesti. Am gasit titluri cu litere de-o schioapa in gazetele vremii anuntand furtul urnei. Ceea ce nu s-a stiut insa niciodata, ceea ce am aflat doar eu, printr-o intamplare, este cine a fost cel care-a comis acest sacrilegiu. Nu vreau sa fac din asta cine stie ce enigma. Fireste, dupa cum banuiati, hotul n-a fost altul decat Cristian Vasile, cantaretul, care isi invinsese, innebunit de dragoste si disperare, vechea lui teama de strigoi.

Intrase-n miez de noapte pe o ferestruica a crematoriului, pasise pe dalele umede, se-mpiedicase de caruciorul cu care se impingeau mortii in cuptor si, sub sinistra bolta de malachita sculptata, pipaise zeci de urne frumos aliniate ca sa dea de cea a dragei, a neuitatei Zaraza. O stransese la piept si-si apasase buzele pe argila ei rece. Ajuns acasa, cantaretul aseza urna pe-un gheridon din coltul odaii si, chiar din dimineata urmatoare, incepu sinistrul ritual pe care i-l inspirase fara-ndoiala sminteala. Mi-e greu pana si sa pun pe hartie cuvintele care descriu faptul de nedescris, dar am s-o fac totusi cat se poate de simplu: in fiecare seara, timp de patru luni de zile, Cristian Vasile a mancat cate-o lingurita din cenusa Zarazei. Cand ultimele urme de cenusa de pe peretii urnei au fost inghitite, cantaretul si-a turnat terebentina pe gat, dar n-a reusit sa moara. N-a facut decat sa-si arda coardele vocale, terminand cu cantatul pentru totdeauna. A disparut cu totul si din Bucurestiul real, si din celalalt Bucuresti, fantomatic si cetos, din memoria oamenilor.

Unchiul meu dinspre mama, care este actor, facea un turneu cu trupa lui cand l-a intalnit, prin 1959, la Piatra-Neamt. A gasit acolo, pe post de masinist (tragea in fiecare seara cortina), un batran cu aspect de boschetar, caruia teatrul ii dadea, de mila, o paine. Cineva i-a spus ca era Cristian Vasile si ca fusese faimos la vremea lui. I s-a si fredonat refrenul Zarazei. Unchiul meu i-a dat batranului o cinzeaca si acesta, gajaind in soapta, i-a povestit cele de mai sus. Le povestea oricui, dar nimeni n-a pus pan-acum povestea pe hartie. O fac eu,in cele din urma, deplin constient de faptul ca nu aceste biete pagini vor duce mai departe amintirea lui Cristian Vasile, ci refrenul etern al Zarazei:

Vreau sa-mi spui, frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit,
Cati au plans nebuni pentru tine
Si cati au murit.
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce, Zaraza,
Sa ma-mbatezi mereu,
De a ta sarutare, Zaraza,
Vreau sa mor si eu...

_________________
Dan Larry Marinescu
E-mail 1: webmaster@bestradiolarry.ro
E-mail 2: webmaster@chopperacademy.ro
Personal WEB: http://bestradiolarry.ro
Mobil: 0723 363 337
Bucuresti, Romania
IN CHATUL RADIOULUI ai: playerul online, linkuri utile si Jocuri! ;)
Image Image


Top 
 Profile Send private message  
 
 Post subject: Re: ISTORIE MUZICALA
 Post Posted: 17 Nov 2010, 02:54 
Offline
Site Admin
Site Admin
User avatar

Joined: 27 Sep 2009, 22:50
Posts: 89
Location: Bucuresti, Romania
Zavaidoc, patru camasi in fiece noapte
28 Iunie 2004
de TATIANA DABIJA :


Dupa acte, se numea Marin Teodorescu. Si-a facut aparitia cu un tipat subtiratic, in ziua de 8 martie 1896, la Pitesti, intr-o familie de lautari. Tanase, tatal sau, canta la tambal de plangeau si surzii si alinta cu vioara urechile obisnuitilor de prin carciumi. Marin era al doilea sau fiu si, cand l-a nascut nevasta, Constanta, Tanase visa sa rupa gura lumii cu un taraf de familie. Iarna il lua pe ala mic sub suba si-l cara pe la nunti, doar-doar s-o prinde lautaria de el. De mana lui Vasile, fiul cel mare, s-a lipit arcusul inca de copil, insa Marinica tinea in brate chitara, cu care, mai tarziu, putea sa cante fara formatie. Cand gadila chitara, vocea lui “de o frumusete nebanuita si de o forta exceptionala“, cum o descrie muzicologul Viorel Cosma, avea sa fure multe suspine parfumate.

Pe cand Marin avea 14-15 ani, Tanase s-a dus in lumea celor drepti. Desi era cel mai mic dintre cei patru copii (doi baieti si doua fete), Marin a preluat toate greutatile financiare ale familiei. Deja i se spunea, prin Arges, Zavaidoc. Potrivit unui ziarist batran din Pitesti, porecla s-ar traduce prin “Nabadaiosul“. Zicea cu foc toate cantecele. Ca sa nu rabde familia de foame, a facut un taraf cu Vasile – Fratii Zavaidoc.


N-a vrut sa fie tenor. A ales banii
Marin si Vasile iau drumul Bucurestiului. Zavaidoc stia deja o multime de cantece lautaresti. A fost trimis la Dumitru Mihailescu Toscani, tenor al Operei Romane pe la care treceau toate marile voci ale timpului. Toscani a incercat zadarnic sa-l prinda in mrejele operei, sa-l faca tenor. Zavaidoc era dorit si de Dimitrie Cutavas intr-una din trupele sale lirico-dramatice. Petre Stefanescu Goanga, intors de la studiile din strainatate, voia si el sa faca din nabadaiosul cantaret un tenor remarcabil. Zavaidoc a ales lautaria. Ii dadea libertate si-i mirosea a bani multi, mai ales ca incepusera sa apara discurile electrice si casele de discuri trageau de el sa-si imprime cantecele. Radioul inca nu aparuse la noi.


Cantaretii de opera il invidiau
Prin 1925-’26, Zavaidoc semneaza primul contract cu Casa de discuri Columbia si scoate disc dupa disc. Cantaretii de opera paleau de invidie. Tanjeau sa aiba si ei macar doua-trei lieduri prinse pe placa magica. Patronii de restaurante se bateau sa-l aduca pe Zavaidoc in localurile lor. Patima cu care canta tinea oamenii la masa nopti intregi. Se goleau zeci de sticle de vin, femeile se indragosteau de el. In restaurantul “Visoiu“, in “Kiseleff“, “Carpati“, “La cotitura“, in gradinile de vara sau “La Marita Bortoasa“, Zavaidoc sadea fericire si lasa in urma-i balti de sudoare. Cele mai impatimite ascultatoare ale bondocului lautar (avea 1,56 m si vreo 75-80 kg) incepusera sa dea navala peste el chiar si in casa unde-si petrecea putinul timp liber cu cei dragi. Bucurestiul innebunise.


Tanta, femeia vietii lui
Dintre zecile de femei care-l adorau, Zavaidoc a ales-o pe Tanta. Era cu 15 ani mai tanara decat el si i-a promis ca nu va fi geloasa. Asta a fost conditia ca s-o ia de nevasta. Dar, i-a marturisit Tanta lui Viorel Cosma, Zavaidoc era gelosul. N-o lasa sa apara in localuri decat impreuna cu el. O trata ca pe o regina: “Ma ducea imbratisata prin restaurante mari, unde era cunoscut de toti patronii. Cand ajungeam la bazinul cu pesti vii, ma punea sa aleg ce peste-mi place si pe moment comanda ospatarului sa mi-l friga“, povestea Tanta.

Cele mai mari bucurii pentru Zavaidoc au fost cei doi copii pe care i-a avut. Intr-o zi, lautarul din Pitesti i-a adus soarele in priviri nevestei: “Draga Tanti, am avut milioane. Dar fericirea care-o am acuma n-am avut-o atunci. Astazi sunt fericit ca sunt tata si am pentru cine munci si trai“.


A cantat o noapte cu fetita in brate
Intaiul copil al lui Zavaidoc a fost Constanta, care a venit pe lume in tunetul bombardamentelor din al doilea razboi mondial. Avea cativa anisori cand a venit, cu mama ei, in localul unde canta Zavaidoc. S-a aruncat din fuga in bratele lui. Fericit pana la Dumnezeu, lautarul a cantat, cu fetita de gat, pana s-a crapat de ziua. Constanta a fost mereu aproape de muzica. Viorel Cosma o vedea la Ateneu cu regularitate, prin 1980-’85.

In ianuarie 1942, Tanta a nascut un baietel. Se spune ca Zavaidoc, mandru nevoie-mare, s-ar fi urcat atunci intr-o sanie ticsita cu sticle de sampanie si ar fi traversat tot Pitestiul, ciocnind cu toti drumetii ce-i ieseau in cale.


“Tuca“, tango de amanta
In primul razboi mondial, Zavaidoc s-a inrolat ca voluntar, pentru a fi alaturi de fratele sau mai mare. Cutreiera spitalele impreuna cu George Enescu si cantareata de opera Elena Zamora, daruind ranitilor un strop de bucurie. Cel de-al doilea razboi mondial a venit cu un ordin de incorporare pentru Marin Teodorescu, la Targoviste. Pe livretul sau militar scria: “Plutonier in rezerva (...). Talia 156/80, ochi caprui, parul negru. Semne particulare: cicatrice la buza (...)“. Ziua era in unitate, seara canta in localuri. Cand Tanta l-a vizitat la Targoviste a descoperit ca Zavaidoc avea o mandra de care era indragostit pana peste urechi. “Aceasta metresa se numea Tuca si se intalneau pe furis. De cate ori o vedea, Zavaidoc ii canta un tangou“, povestea Tanta. Suparata-foc ca draguta lui ii punea casnicia in pericol (se spune ca Zavaidoc ar fi vrut chiar sa o ceara de nevasta pe Tuca), Tanta s-a ambitionat si a reusit sa o alunge pe intrusa din Targoviste. Din acest amor al lui Zavaidoc a ramas doar tangoul: “Tuca“.


A cantat pentru maresalul Antonescu
In armata, toti comandantii il voiau aproape. Ridica moralul soldatilor. In timpul concentrarii la Targoviste, Zavaidoc a primit ordin sa plece in Basarabia, la Tighina, unde canta pana la epuizare melodia “Soldatelul lu’ taticu’“, la restaurantul “Victoria“.

Tanta s-a dus dupa el si acolo. Intr-o zi, cand se plimbau prin centru, patru indivizi coborati dintr-o masina l-au luat de maini si de picioare pe lautar si i-au spus Tantei: “Doamna, il ducem la Odessa, unde este asteptat la fermele maresalului Antonescu“. S-a intors dupa trei zile, razand. Cantase fara oprire doua zile si-o noapte.


Canta fara microfon
Bombardamentele din ’44 l-au prins pe Zavaidoc in Bucuresti. Casa de langa Gara de Nord era distrusa. S-a refugiat, cu intreaga familie, la Caracal. Noaptea canta, ziua se ascundea prin adaposturi. S-a mutat apoi la Rosiori de Vede. Un patron de restaurant angajase, special pentru acompanierea lui Zavaidoc, o orchestra de 20 de oameni. Vocea lui strabatea noaptea pana departe pe strada, desi canta fara microfon si fara statie de amplificare. Zicea lautarestile din toti bojocii. “Ma ruga sa-l astept cu camasile de port-mantou pregatite si, cum camera noastra era in continuarea restaurantului, Zavaidoc trecea pe un culoar si venea de schimba patru camasi pe noapte“, scria Tanta despre sotul sau.

Ziua de 23 august 1944 l-a gasit pe Zavaidoc, impreuna cu familia, la Campulung Muscel. Gata cu bombele, gata cu frica! La restaurantul “Viscol“ poposeau de-acum si soldati sovietici, pentru care special invatase melodia “Doi ochi negri“ – “Oci Ciornie“.


Si-a murit Vasile, si-a murit si Zoia
Fericirea lui Zavaidoc a fost curmata de moartea fratelui sau, Vasile, in 1940. Acesta facuse un atac cerebral. Pierduse foarte multi bani intr-o cafenea, unde cheltuia, la jocul de table, aproape toata agoniseala facuta cu scripca. Inmormantarea a fost anuntata la radio, iar lumea a intrat in panica. Au crezut cu totii ca a murit nu Zavaidoc scripcarul, ci guristul. Puhoaie de oameni au napadit Cimitirul Sf. Vineri. La un an dupa ce Zavaidoc si-a pierdut fratele, oamenii inca mai puneau pariuri, pe sume ce ajungeau si la 4.000 de lei, ba ca guristul traieste, ba ca a murit. Trei ani mai tarziu, in ziua de 8 mai 1944, un bombardament i-o fura lui Zavaidoc pe una dintre surori, Zoia. A lasat in urma cinci copii.

Moartea celor doi oameni dragi l-a epuizat. A cazut la pat. Avea tensiunea 28, s-a imbolnavit de nefrita si, in ultima zi a lui ’44 s-a internat la spitalul bucurestean Filantropia. Urina se varsase in sange. Dupa doua saptamani, a orbit. Pe 13 ianuarie 1945, neobositul Zavaidoc s-a asternut la odihna de veci. Rauri de lacrimi au inundat Cimitirul Cernica, unde a fost inmormantat.


La mormantul lui Zavaidoc, nici o lumanare
Sub soarele ca focul, doar fruntea crucii este umbrita de un prun tanar. Parintele Ignat stie fiecare suflet unde odihneste in cimitir. O vede si pe Constanta, fiica lui Zavaidoc, cum vine din cand in cand la mormantul celui ce i-a dat viata. In ultima vreme, nu a mai platit taxa de ingrijre a mormantului. Buruieni si nici un muc de lumanare care sa-i vegheze lui Zavaidoc odihna. Doar un buchet de flori uscate ca paiul intr-un bidon cu apa clocita. Constanta s-a maritat cu un tigan care a vrut sa-i ia toata averea. Cand s-au despartit, acum vreo 15 ani, tiganul s-a razbunat pe crucea lui Zavaidoc. A spart piatra de marmura pe care scria “... supravietuiesc renumitul cantaret Teodor Zavaidoc (1896-1945), copilul nostru Zavaidoc (1942-1950), sotia sa Tanti (1911-19...)“. Chipul lui Zavaidoc, al lui Tanti si al fiicei lor, prinse toate intr-o fotografie, au fost spoite cu smoala, incat nu se mai vede nimic din ele. Doar reverul alb al camasii lautarului.


A avut bani cu carul
Desi avea un succes nebun si milioane de lei in cecuri, Zavaidoc era “prietenos si de o modestie exceptionala“, spune Viorel Cosma. A trait din plin: “Ce frumoasa este viata/ Cand te-apuca dimineata/ Dimineata la sosea/ Cu nevasta altuia“. Se spune ca i-a veselit cu melodiile sale si pe clientii multor restaurante din Ungaria, Bulgaria, Franta si Cehoslovacia. A avut bani cu carul, dar a murit fara casa, fara avere. Au ramas sa ne povesteasca despre el melodii ca “De cand ne-a aflat multimea“, “Daca ea nu ma iubeste“, “Dragostea e ca si-o raie“, “Cocosel cu doua creste“. Doar pasionatii de muzica lautareasca il mai stiu pe Marin Teodorescu. Si-a pierdut numele si prenumele. Pentru toti, el ramane Zavaidoc.

Multumim Societatii Romane de Radiodifuziune si directorului Viorel Popescu pentru inregistrarile unei emisiuni “Five o’clock“ in care muzicologul Viorel Cosma a vorbit despre Zavaidoc.


Statia de tramvai de la “Cirescica“ purta numele lautarului
La vremea respectiva, Restaurantul “Ciresica“ era un punct cardinal. Acolo era o statie in care opreau tramvaiele care veneau de la Gara de Nord. Cand se deschideau usile, se golea tramvaiul. Vatmanul descarca toata lumea pentru ca acolo Bulevardul Garii se intalnea cu Bulevardul Elisabeta. Si pentru ca Zavaidoc zicea cu foc la “Ciresica“, locului i se spunea chiar “Statia Zavaidoc“, atat de iubit era lautarul. Vatmanul striga: “Da-te, neamule, jos, c-am ajuns la Statia Zavaidoc!“. Atunci, calatorii care nu erau straini de cantecele lautarului din Pitesti incepeau sa cante “Sa mananci peste batoc/ Si sa-ti cante Zavaidoc“.


Strada Zavaidoc, din Pitesti – o ulita cu cinci case
A cantat pentru politicieni si bogati in cele mai luxoase restaurante ale vremii, prin carciumi a frant inimile multor femei si a alinat cu versurile sale durerile ranitilor de razboi prin spitale. Pana acum cativa ani, Pitestiul nu s-a gandit sa-i fie recunoscator pentru faima pe care i-a adus-o prin glasul sau. Abia in 1998, o ulita de la marginea Pitestiului a primit numele “Marin Teodorescu (Zavaidoc)“. Glodul se termina in fundatia a cinci case netencuite inca. Atat e pe strada Zavaidoc. Si o caruta, langa care trage din tigara un ins negricios. Si pe el il cheama tot Marin, dar nu stie cine a fost Zavaidoc. Isi asteapta nevasta, care sapa pentru cativa gologani la unu’ mai instarit. “Marinee, hai, ma, de ma ia!“


CANTECUL LUI ZAVAIDOC
Cine ma puse pe mine Sa vin seara pe la tine? M-ai ofticat, vai de mine, C-am venit seara la tine.

Cine ma puse pe mine Sa-mi pui casa langa tine? Ies afara, dau de tine. M-ai ofticat, vai de mine!

Multe fete arde-un foc Cand aud de Zavaidoc, Zavaidoc – gurita dulce De la el nu te-ai mai duce! Multe fete arde-un foc Cand aud de Zavaidoc.

Spune, neica, ce-ai baut
De n-ai mai imbatranit?
Am baut vin mult cu gheata
Si-am dormit la puica-n brate.
Si-am mancat boboci de rata
Si-asa toate m-a tinut
De n-am mai imbatranit.

PS. Citeam, pe-o vreme cu lapovita, si-mi placea Groapa lui conu Evghenie Barbu, barbat inzestrat si stiutor de mahalale, caruia destui ii mai cauta paduchii, daca-i are. Nu ma dumiream cu nici un chip ce-ar putea sa insemne lista de bucate cu clenciuri subtiri de la "Bortoasa", "o veche gradina, spre sina Constantei", unde venea si lume "mai scuturata", unde "erau si santeze, de cantau dezbracate pe o scena mica si darapanata", caci carciumii "i se dusese vestea pentru vinurile ei si pentru gratarul pe care-l avea". Iata "cartonul", pentru cine inca nu l-a aflat:

"MENU
LA BORTOASA, restaurant si gradina,
canta ZAVAIDOC si orchestra
ANTREURI:
Ridichi, branza Telemea, rosii la ghiata, cascaval, sviter, peste, omar, stridie, Morun, ICRE.
Tuica, secarica, drojdie.
SALATA LA GREC.
Nu consumati scobitorile la ciorba!
Daca nu-i buna salata ascultati-l pe ZAVAIDOC!
CIORBE:
Supa grasa cu mujdei. Renumita ciorba de SUS INIMA ROMANI! Ciorba de bataturi. Oasele dati-le la caini!
FELURI:
Ostropel de vaca cu Salata VERDE.
Anghimaft cu orez.
Ardei umpluti.
Raci.
Astazi: FRIGANELE.
BETI VINURILE NOASTRE: Muscat Ottonel, Saba, Valea Dosului.
FRIPTURI:
Purcelus la MICA VITEZA.
VACA cu cartofi pai.
RIDICHI Accelerat.
Fudulii de berbec.
INIMA LA TAVA cu spanac.
Mititei, patricieni, debretini la comanda.
VIN NEGRU, mama, mama.
Bere blonda si bruna la halba si la Tap. Da chelnerului bacsis si nu uita pe lautari!
VOE BUNA!
Cafele, prajituri de casa.
Lichior, tigari.
POFTA BUNA va ureaza
BORTOASA..."

_________________
Dan Larry Marinescu
E-mail 1: webmaster@bestradiolarry.ro
E-mail 2: webmaster@chopperacademy.ro
Personal WEB: http://bestradiolarry.ro
Mobil: 0723 363 337
Bucuresti, Romania
IN CHATUL RADIOULUI ai: playerul online, linkuri utile si Jocuri! ;)
Image Image


Top 
 Profile Send private message  
 
 Post subject: Re: ISTORIE MUZICALA
 Post Posted: 01 Apr 2015, 12:20 
Offline
Forum member
Forum member

Joined: 01 Apr 2015, 12:06
Posts: 2
I want to bring this to life.


Top 
 Profile Send private message  
 
 Post subject: Re: ISTORIE MUZICALA
 Post Posted: 13 Jan 2018, 10:41 
Offline
Forum member
Forum member

Joined: 13 Jan 2018, 07:57
Posts: 2
Este o poveste foarte bună. Îmi place atât de mult, îmi amintește de momentul în care îmi place să merg la convenție.

_________________
คาสิโน ฟรีโบนัส sbobet


Top 
 Profile Send private message  
 
 Post subject: Re: ISTORIE MUZICALA
 Post Posted: 28 Jun 2018, 11:10 
Offline
Forum member
Forum member

Joined: 28 Jun 2018, 11:07
Posts: 1
This review is the best.


Top 
 Profile Send private message  
 
Display posts from previous:  Sort by  
 
Post new topic Reply to topic  [ 6 posts ] 

Board index » FORUM RADIO (Forum Public General)


Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests

 
 

 
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot post attachments in this forum

Jump to:  
cron

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style remaded by OLD LARRY founder member of Best Radio Larry™ © 2006


  
contor